Valeriu Stoica: Victoria stângii la următoarele alegeri prezidențiale devine destul de probabilă. Mai am o speranță în PNL, dar ea a devenit mai firavă

Valeriu Stoica: Victoria stângii la următoarele alegeri prezidențiale devine destul de probabilă. Mai am o speranță în PNL, dar ea a devenit mai firavă
Publicat: 12/05/2017, 08:12
Actualizat: 12/05/2017, 08:43

„Dreapta este într-o situație precară astăzi, asemănătoare cu aceea din anul 2000. Sunt deja vreo patru, cinci partide care divizează electoratul de dreapta. Pe lângă PNL, există USR, care e mai degrabă de centru, decât de dreapta, dar asta e altă chestiune, există partidul lui Traian Băsescu, există partidul lui Tăriceanu. Toate aceste formațiuni, în loc să fie în competiție cu stânga, se află în competiție între ele. În aceste condiții, victoria stângii la următoarele alegeri prezidențiale devine destul de probabilă. De asemenea, o să fie apoi alegerile parlamentare”, a declarat Valeriu Stoica, pentru Gândul.

Fostul președinte al PNL vine și cu o soluție: o alianță între toate partidele de dreapta, pentru că nu crede că o fuziune s-ar putea realiza.

„Singura șansă pentru PNL este să găsească o formulă prin care să reunească toate aceste partide de dreapta, astfel încât și la prezidențiale în 2019, și la parlamentare în 2020 să recupereze terenul pierdut. Doar că o alianță de acest gen, pentru că nu văd cum ar fi posibilă o fuziune între aceste partide, păstrează dezavantaje mari în raport cu un partid de stânga puternic, consolidat. O Românie are nevoie în momentul de față nu doar de un partid de stânga, ci și de un partid puternic de dreapta”, a spus Stoica.

În prag de congres al PNL, liderul liberal afirmă că viitorul președinte al partidului trebuie să-și asume ferm recuperarea electoratului de dreapta, însă optimismul său este temperat.

Congresul din iunie ar fi trebuit să fie o speranță, nu mi-am pierdut-o, dar ea a devenit mai firavă. (…) Am sperat că în iunie, congresul care va alege noua conducere a partidului va reuși să găsească o soluție de natură să permită relansarea partidului. Sunt, însă, în momentul de față, foarte puține opțiuni. E cunoscut că eu mi-am exprimat preferința pentru Cătălin Predoiu, el s-a retras din cursă. În măsura în care a constatat că nu există susținere suficientă, mi se pare că gestul lui este firesc. Din acest moment, nu mai am nicio preferință, speranța mea este că indiferent cine va câștiga, va fi în măsură să recupereze electoratul liberal”, a afirmat Stoica.

Mai mult decât un un lider puternic, Stoica a precizat că partidul are nevoie de o „echipă puternică și credibilă”. „PNL are nevoie de o echipă condusă de un președinte credibil nu doar în interiorul partidului. PNL trebuie să se concentreze în continuare pe efortul de a recâștiga electoratul liberal. Să nu uităm că în anul 2014, în decembrie, după victoria la prezidențiale, PNL era creditat cu peste 40% în sondajele de opinie. Acum are mai puțin de 20%. Și dacă în loc să înțeleagă așteptările electoratului liberal, PNL va da satisfacție mai ales unor cerințe interne, riscul este să se diminueze capitalul electoral. Repet, din acest moment am devenit neutru, ca susținere pentru candidații la funcția de președinte al PNL, dar niciodată nu trebuie să ne pierdem speranța”, consideră fostul lider al PNL.

Întrebat dacă fuziunea PDL-ului cu PNL-ul a fost o greșeală care dus la situația actuală a partidului, Valeriu Stoica a precizat că această uniune a făcut posibilă câștigarea alegerilor prezidențiale în anul 2014, problema fiind lipsa reformelor interne.

„Alta este explicația declinului, nu fuziunea cu PDL, ci lipsa reformelor interne. În loc să aibă un congres imediat după alegerile prezidențiale din 2014, PNL a preferat să recurgă la formule provizorii, care nu au fost credibile pentru electorat, iar consecința a fost că s-a prăbușit PNL în încrederea electorală. Aceasta este cauza adevărată, fuziunea dintre cele două partide a fost o decizie politică bună, fără acea decizie, nu câștiga dreapta alegerile prezidențiale”, a afirmat Valeriu Stoica.

Fostul lider al PNL a mai precizat că Klaus Iohannis poate să ofere un sprijin partidului, chiar dacă nu unul direct, dar și că Dacian Cioloș, dacă s-ar fi înscris în PNL în anul 2016, „astăzi putea să fie președinte” al partidului.

„Klaus Iohannis trebuie să rămână neutru, potrivit Constituției, dar chiar dacă nu poate sprijini direct PNL-ul, prin gesturi nu neapărat de angajare directă, poate să ofere un sprijin. Doar că nu e vorba doar de sprijinirea PNL-ului, e vorba de refacerea unui puternic partid de dreapta care să recâștige tot electoratul de dreapta, asta e adevărata misiune pentru perioada următoare. (…) Dacian Cioloș poate să vină în PNL, dar nu asta e problema. Problema e că trebuia să facă acest pas încă din anul 2016, înainte de a i se termina mandatul. Acum nici PNL, nici USR nu mai sunt hotărâte să-l primească. Atunci, în anul 2016, dacă făcea acest pas, putea să fie astăzi președintele PNL. În politică, sunt momente propice, sunt momente potrivite, nu trebuie să le ratezi„, a conchis Valeriu Stoica.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...